Quantcast
Channel: Diverse – Arena Vâlceană
Viewing all articles
Browse latest Browse all 2760

Şmecherii de la Romprest cer miliarde de la Primăria Râmnicului pentru servicii neprestate

$
0
0

Romprest gunoi Rm ValceaCică Mircia Gutău s-a întâlnit cu şmecherii de la Romprest şi i-a pus la punct. Cum? Nu se ştie exact, dar dacă el aşa zice, să-l credem pe cuvânt. După discuţiile cu operatorul, edilul PER a declarat presei că, în oraş, „sunt puse prea puţine pubele” şi „gunioul stă pe jos”.
Primarul municioiului a mai spus că, până la Ziua Imnului Naţional, organizată la finele lunii iulie, ar urma să monteze primul „tomberon” îngropat în pământ, în parcarea din zona centrală. „Boschetarii nu vor mai putea căuta prin gunoi”, a afirmat, foarte liniştit, reprezentantul PER. El a adăugat că, la Feţeni, va face o staţie de sortare.

„Acolo, avem o groapă ecologică, dar nu e funcţională. Sunt 3 angajaţi să deservească un utilaj, dar acesta nu a fost pornit de 6 luni. Sunt şi două fete care asigură paza. (…) Trebuie stopate şi procesele care sunt pe rol între Romprest şi Primăria Rm. Vâlcea, de luni de zile. Când s-a semnat contractul cu Romprest, primăria s-a angajat că pune la dispoziţie staţia de sortare. În final, Romprest-ul n-a sortat gunoiul la Rm. Vâlcea. L-a dus la Bucureşti, la Caracal şi acum ne cere miliarde pentru cheltuielile pe care le-a făcut”, a mai precizat Mircia Gutău, evitând însă să spună cine sunt cei care au introdus acea condiţie, în favoarea firmei Romprest. „Ce pot să vă mai anunţ este că am demarat procedurile pentru achiziţia proiectării şi, după aceea, vom scoate execuţia, pentru că, la groapa de gunoi de la Feţeni, este o fisură, din cauză că n-a fost folosită. Există un strat de levigat şi e un pericol real. (…) Primăria s-a mai obligat să introducă o taxă de salubrizare, dar operatorul, Romprest, are încheiate vreo 70 de mii de contracte. Pentru diferenţa de 30.000, Romprest cere primăriei 10 miliarde. Cum să le dăm asemenea sume pentru nişte servicii neprestate?”, a întrebat, retoric, noul primar al oraşului.


Viewing all articles
Browse latest Browse all 2760

Latest Images