Săptămâna aceasta, cu aprobarea Parchetului General, Ministerul Sănătăţii a făcut publică lista spitalelor în care s-au făcut analize privind „eficienţa” dezinfectanţilor folosiţi, iar probele s-au dovedit a fi neconforme.
Reprezentanţii ministerului au explicat că, pentru siguranţa pacienţilor, în unităţile sanitare în care s-au înregistrat neconformităţi, au fost luate totuşi măsuri administrative pentru evitarea oricărui risc, adică s-au „suspendat” produsele dezinfectante în cauză. MS a mai făcut cunoscut că acţiunile de control vor continua în perioada următoare, până la rezolvarea situaţiei, iar direcţiile de sănătate publică vor verifica, prin intermediul compartimentelor de audit, contractele încheiate cu firma Hexi Pharma de către unităţile sanitare din „lista neagră”. Pe lista cu pricina, apar şi două spitale din Vâlcea, cel de la Horezu şi cel de la Drăgăşani.
↧
Pe lista publicată de Ministerul Sănătăţii, apar două spitale din Vâlcea
↧