De luna aceasta, patru tineri voluntari din străinătate vin în sprijinul unor comunităţi locale din Vâlcea, în cadrul unui proiect care se referă la antreprenoriatul rural şi rromi.
Young Volunteers for Rural Entrepreneurship RO-21-169-2013-R3 (Tineri Voluntari pentru Antreprenoriat Rural) este numele proiectului care a început în această lună în judeţul Vâlcea. Iniţiativa le aparţine unor organizaţii non-profit din Portugalia, România, Georgia, Armenia şi Turcia şi este finanţată de Comisia Europeană prin Programul Tineret în Acţiune, acţiunea Serviciul European de Voluntariat. Tinerii voluntari, cu vârste cuprinse între 20 şi 26 de ani, vin din ţările menţionate mai sus şi vor petrece un an alături de comunităţile rurale din Vâlcea. Activităţile derulate de către voluntari vor consta în organizarea de ateliere pe diverse teme dedicate copiilor şi tinerilor din zonele vizate, îndeosebi celor care provin din comunităţile rrome. În acelaşi context, tinerii vor pune bazele a două cluburi de tineret în zonele rurale şi vor promova integrarea socială şi toleranţa între membrii comunităţilor locale.
↧
4 tineri din Portugalia, Georgia, Armenia şi Turcia vor locui un an în satele vâlcene
↧