Quantcast
Channel: Diverse – Arena Vâlceană
Viewing all articles
Browse latest Browse all 2760

Ţapinarii și Fără Zahăr, sâmbătă la ABY Stage Bar

$
0
0

DIV Aby TFZPentru seara de 3 decembrie, ABY Stage Bar pregăteşte un concert cu două trupe de muzică fără limite când vine vorba de ironie şi umor sănătos: Ţapinarii şi Fără Zahăr.

Trupa vocal instrumentală de două voci şi o chitară -Ţapinarii cântă folk alternativ fără influenţe. Au 9 materiale discografice, cele mai recente fiind best of -ul “2010 ani de folk alternativ” şi “Visul românesc”. Cosmin Covei – absolvent al Facultăţii de Regie de Film şi Adrian Tănase – absolvent al Facultăţii de jurnalism au format trupa în 2001. Sunt singura trupă care are un turneu naţional Anti-Valentine’s Day, turneu ce luptă împotriva dulcegăriilor ipocrite. Cu versuri sincere, trupa a fost invitată la cele mai importante festivaluri din România – Stufstock, Peninsula, Bestfest, Folk You, Festivalul de teatru Sibiu, TIFF Cluj, Anonimul Sf. Gheorghe, Plai Timişoara, Padina Fest, Sighişoara Medievală, Gurasada Route 68, Bucharest Comedy Week ş.a.m.d.. Au colaborat cu foarte mulţi artişti neconvenţionali cum ar fi Florin Piersic jr, Ada Milea, Alina Manole, Florin Chilian, Fără Zahăr, Daniel Iancu, Cosmin Vaman, Minhea Blidariu – Luna Amara, etc.. Cântecul de debut “Sunt Fericit” a devenit unul dintre cele mai iubite cântece şi este fredonat frecvent de către galeria echipei Steaua. Au semnat coloana sonora a filmului “Eminescu vs Eminem” – regia Florin Piersic jr..
Fără Zahăr este o trupă de muzică şi umor, abordând mai multe genuri muzicale (hip hop, folk, rock, latino) pe versuri comice, de satiră socială, cu teme inspirate din viaţa satului. Stilul formaţiei se construieşte parodiind mediul rural în contextul tendinţelor vremii, trasate de posturile de televiziune: mondenităţi, telenovele, ştiri cu crime, violuri şi manelism. Bobo Burlăcianu şi Bobi Dumitraş sunt moldoveni de Dorohoi şi nu-şi uită nici graiul, nici atitudinea când urcă pe scenă!
Fragment video: “Neamul lui Peneş Curcanul” - http://www.youtube.com/watch ?v=1Uw4nQlbUu0
Împreună, Ţapinarii şi Fără Zahăr construiesc un show de muzică, umor şi stand-up. Aşa ceva nu trebuie să ratati!
Ca sumă a prieteniei muzicale dintre Ţapinarii şi FĂRĂ Zahăr – The MF song – are şi un videoclip pe măsură: http://www.youtube.com/watch? v=_i2G_u4suJg


Viewing all articles
Browse latest Browse all 2760

Latest Images